5 ingrediente. Mese rapide & usoare

Jamie Oliver, autorul celor mai bine vândute cărți culinare din toate timpurile în Marea Britanie, revine cu o lucrare senzațională. Concentrându-se pe combinații incredibile de 5 ingrediente, a creat 130 de rețete, pe baza cărora puteți prepara bunătăți pentru mesele zilnice. Autorul vă dă idei pentru toate tipurile de mâncăruri, de la salate, paste, pui și pește la feluri inedite cu legume, orez și carne, fără a lipsi mult îndrăgitele dulciuri. Rețetele oferă maximum de savoare cu minimum de efort, Jamie dovedind o inspirație debordantă. Mese rapide & uşoare se concentrează, în integralitatea ei, pe combinații culinare geniale, formate din numai cinci ingrediente. Acestea se potrivesc de minune laolaltă, rezultând preparate delicioase, cu maximum de aromă și, totodată, cu minimum de efort din partea voastră. Sunt mâncăruri pe care le puteți duce la masă în 30 de minute sau chiar mai puțin. Unele pot fi pregătite uluitor de rapid – să zicem, în 10 minute de lucru efectiv –, după care cuptorul (ori aragazul) vă va desăvârși efortul. Odată înarmat cu această carte, aș vrea ca fiecare dintre voi să gătească orice, cu plăcere, pornind de la zero – n-ar avea nicio scuză pentru a nu izbuti! Am conceput-o cât mai simplu cu putință, astfel încât orice novice să poată deveni autorul unor mâncăruri extraordinare, celebrând savorile a doar cinci ingrediente în oricare zi. Iar asta, indiferent de ocazie – de la o cină rapidă din timpul săptămânii până la un îmbelșugat ospăț de weekend cu prietenii.

Catre Magazin

SKU: 12563 Categorie: Etichete: ,

Descriere

Cumperi 5 ingrediente. Mese rapide & usoare online si ai:

LIVRARE GRATUITĂ
prin curier la comenzi de peste 249 lei

RETUR GRATUIT
Conform Termeni și condiții

VERIFICARE COLET
Înainte de plată

Modalităţi de Transport

Livrarea Produselor este disponibilă pe teritoriul României şi în străinătate.
Vânzătorul oferă Clientului/Utilizatorului următoarele metode de livrare ale Produsului/Produselor:
expediere prin curier,
expediere prin curier cu ramburs;
ridicare personală din Pick Up Points/.
Livrarea Produselor se poate realiza prin intermediul Curierului, la adresa specificată de Client/Utilizator în Comandă sau prin ridicare personală, într-unul din centrele Pick Up Point, ales de Client/Utilizator.
7.1.2 Costuri de Transport

Prevederi Generale
Costurile de Transport pentru livrarea Produselor sunt în sarcina Clientului/Utilizatorului, cu excepţia cazului când Contractul de Vânzare la Distanţă prevede altfel.
Costurile livrării Produsului (pentru transport, livrare şi servicii poştale) sunt indicate în paginile platformei www.elefant.ro la secțiunea “Costuri de livrare” și în momentul plasării Comenzii de către Client/Utilizator.
Costurile Livrării
În cazul încheierii Contractului la Distanţă, pentru fiecare Comandă plasată pe Elefant.ro se va percepe un cost fix de procesare (cost aferent manipulării și ambalării Produselor în depozitul Elefant Online) în valoare de 1.99 lei și un cost de transport ce diferă în funcție de modalitatea de livrare selectată de Client/Utilizator în pagina de finalizare a Comenzii.

Retur:

Clientul/Utilizatorul are dreptul de a se retrage din Contractul la Distanţă, fără a preciza motivele şi fără să suporte orice fel de cheltuieli, altele decât cele prevăzute de lege. Pentru exercitarea dreptului de retragere în termenul prevăzut de Legislaţia Incidentă,
conform dispozițiilor din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 34/2014

Din cauza constrângerilor tehnice, librarie-carti-diverse.ro nu poate garanta exactitatea completă a informațiilor afișate pe acest site și nici furnizarea în totalitate a informațiilor de către comercianți. Drept urmare, datorită naturii activităților librarie-carti-diverse.ro ca fiind un promotor al unor firme terțe, în cazul unor discrepanțe între informațiile afișate pe site-ul sau anunțurile librarie-carti-diverse.ro și cele afișate pe site-ul comerciantului, acesta din urmă va predomina. Prețurile afișate includ toate taxele, preț inclusiv TVA.

Similiar cu 5 ingrediente. Mese rapide & usoare